Faceți căutări pe acest blog

Prajitura simpla cu dovleac, ghimbir si scortisoara - desert in loc de pizza

Asa cum v-am obisnuit pe blog cu cele mai simple si usoare retete de mancare si prajituri si azi venim cu o reteta interesanta de desert cu putine ingrediente.

Aceasta prajitura se prepara usor si are un gust aparte, total diferit de prajiturile din cofetarie. Contine zahar, dar macar stii ce pui in prajitura si e sigur ca nu are "aditivi, coloranti, conservanti sau E-uri". Se poate prepara atat cu faina, cat si fara gluten, din praf/amestec pentru copt special pentru preparate fara faina.
Ingredientul vedeta al retetei este dovleacul placintar, care se gaseste din belsug in magazine si la piata in aceasta perioada (august/septembrie), si e un produs foarte ieftin, foarte bogat in vitamine, minerale, si nutrienti esentiali organismului.
Dovleacul placintar, ingredient principal.
De taiat in doua, se taie usor.. mai greu se decojeste :)

Cum se prepara aceasta prajitura ?

Ai nevoie de: 1 kg de dovleac placintar, 3 linguri de zahar alb din sfecla de zahar, sau zahar brun, daca ai la indemana; 2 felii de ghimbir, 1 lingurita de scortisoara, 150 de grame de unt, 200 de grame faina alba de grau (sau amestecul special, care inlocuieste faina, pentru cei care vor sa prepare prajitura fara gluten), 150 ml. apa foarte rece, si putina sare.

Modul de prepare e extrem de usor. Dai drumul la cuptor sa se incalzeasca. Prima data faci aluatul. Pui putina apa rece in congelator. Intr-un bol pui untul taiat cubulete si il amesteci cu faina, cu un varf de sare si de zahar. Adaugi incet apa, si amesteci cu lingura de lemn sau framanti compozitia cu mana, pana obtii un aluat. Il impachetezi in folie alimentara sau intr-o punga de plastic, si il pui la congelator pentru 30 de minute !

Partea "grea" a retetei este sa cureti dovleacul placintar. Coaja este foarte tare si se curata mult mai greu decat orice alta leguma. Totusi dupa curatare, poti spune ca prajitura e pe jumatate gata :)

Tai dovleacul cubulete, si il dai prin razatoare sau folosesti un robot de bucatarie ultraperformant, ca sa produci o masa de dovleac numa' buna de calit.

Intr-o tigaie adanca, pui dovleacul razuit la calit cu putina apa, zaharul, si feliile de ghimbir taiate cubulete. Apa trebuie sa acopere macar jumatate din compozitie. Se amesteca cu o lingura de lemn pana devine un piure de dovleac.

Se poate gusta din cand in cand, si daca nu vi se pare destul de dulce, mai puteti adauga zahar. La sfarsit, cand dovleacul pentru umplutura prajiturii e gata, se adauga scortisoara, se amesteca bine si se pune pentru o vreme (cateva minute) la racit.

Aluatul se scoate din congetalor, se imparte in 2, si se intinde cu sucitorul pe masa/blat de lucru cu putina faina sa nu se lipeasca ! (Cei sensibili la gluten, din nou, pot folosi amestecul fara gluten). Tava in care vei face prajitura se unge cu putin unt, si se pune primul strat de aluat SUBTIRE, dedesubt. Peste primul strat, se intinde compozitia de dovleac care are deja aspectul de gem, si peste umplutura se pune si urmatoarea foaie SUBTIRE de aluat.

"Rezultatul", prajitura cu dovleac placintar.
O recomandam oricand, in loc de pizza :)
Cu o furculita, se inteapa suprafata prajiturii, si se da la cuptor pentru 30-40 de minute.

Desigur se verifica din cand in cand, eventual se poate intoarce tava (atentie, tava arde, deci purtati manusi de bucatarie sau folositi prosoape groase cand prindeti tava de copt).

Cand suprafata prajiturii devine putin maronie, e gata. Se inchide cuptorul si se lasa la racit.

Prajitura se taie mai greoi dar e foarte delicioasa. Nu va asteptati sa fie dulce ca de exemplu umplutura de mere sau piersici, pentru ca e cu dovleac, dar e perfecta pentru un desert de mancat in familie, in loc de pizza, si are un gust foarte interesant

Evident, stim bine ca nu intra deloc in categoria retetelor de dieta, dar din cand in cand merita oricine sa guste ceva dulce, cu putin mai multe calorii :).

( Apropos: despre beneficiile dovleacului placintar, puteti citi aici un articol interesant AICI)

Pofta buna !

Ati incercat deja aceasta reteta ? Cum vi s-a parut ? E buna, e sanatoasa reteta ? Asteptam cu interes parerile si comentariile cititorilor, in casuta de comentarii de sub articole, pe paginile de social media (facebook, google plus, twitter) asociate blogului. Publicam toate comentariile decente, chiar daca au ceva de spus impotriva produselor prezentate de noi in articole, sau impotriva celor enuntate de noi in textele articolelor.


Disclaimer: acest articol contine o legatura de afiliere prin care produsul prezentat (robotul de bucatarie) poate fi achizitionat direct. Este posibil, ca in urma achizitei produsului, urmand legaturile de afiliere, editorii blogului sa primeasca un comision. Existenta legaturilor de afiliere nu a influentat in nici un fel obiectivitatea articolului. Recomandam produse care le-am testat, sau despre a caror corectitudine si utilitate ne-am convins cu certitudine, si credem ca pot fi de folos si cititorilor nostri.

Niciun comentariu:

Cele mai citite retete

Cauta pe blog